Omenia
Corina Junghiatu

                                             

Soarele
lunecă spre apus pe o fâșie rubinie,
cerul obosit suspină,
buchețele de lumină solară.

Dughene deschise din zori
încep a-și trage obloanele.
De la metrou, o mare de oameni
sărată și mâhnită,
cu aer sobru și vetust,
își croiește drum de sub pământ,
către casele așezate ordonat,
pe scheletul de metal al orașului.
Pe străzi nicio regulă,
autoturisme - musculițe apocaliptice,
huruind pe bulevarde...

Doar OMENIA așteaptă cuminte,
la semaforul încremenit, pe roșu.

Corina Junghiatu